Cât de mult a afectat Note 7 veniturile celor de la Samsung

de: Bogdan Cristea
27 10. 2016

Samsung a publicat de curând raportul financiar pentru cel de-al treilea trimestru din anul 2016.

Era cât se poate de clar că, atunci când Samsung va publica informațiile cu privire la rezultate sale financiare din cel de-al treilea trimestru, foarte multe persoane se vor orienta asupra problemelor cauzate de modelul Galaxy Note 7. După cum scriu cei de la Engadget, gigantul coreean rămâne, în continuare, cel mi mare producător de smartphone-uri din lume, însă profitul operționala scăzut foarte mult.

Mai exact, acesta are valoare de 4,6 miliarde de dolari, fiind cu 30% mai mic decât în urmă cu un an de zile. De asemenea, divizia mobile a companiei a înregistrat cel mai mic profit din ultimii opt ani de zile. Iar situația care a cauzat rechemarea terminalelor Samsung și oprirea producției ar putea să aibă efecte negative și în următoarele luni de zile.

Din fericire pentru cei aflați la conducerea companiei, alte divizii s-au descurcat mult mai bine în ultimele luni de zile. Afacerea cu componente, de exemplu, a mers foarte bine, iar televizoarele Samsung SUHD s-au dovedit extrem de populare. Cât despre viitorul companiei, Samsung ar avea de gând să recâștige încrederea clienților prin schimbarea procesului de fabricare și implementarea unor măsuri care ar ajuta la crearea unor terminale mai sigure.

Cei de la The Wall Street Journal au descoperit un nou set de circumstanțe îndoielnice legate de procesul de testare al bateriilor din Galaxy Note 7. În mod normal și legal, orice producător de telefoane care vrea să comercializeze smartphone-uri în Statele Unite ale Americii este obligat ca bateriile acelor aparate să fie testate de o autoritate independentă.

Samsung, în schimb, a ales să ignore această convenție și și-a testat bateriile în mod intern, într-un laborator al companiei. Argumentul lor pe marginea subiectului a fost că au făcut acest lucru încă din 2009 fără consecințe dezastruoase.